Educația și bunăstarea copilului tău sunt prioritățile noastre principale
Grădinița Happy Kids, structură a Școlii Gimnaziale Discovery Kids, înseamnă, în același timp, tradiție și inovație în învățământului antepreșcolar și preșcolar din Râmnicu Vâlcea. Autorizată în 2006 și acreditată în 2012, grădinița noastră a crescut și a progresat în fiecare an asemenea copiilor pe care îi primește în spațiile ei zi de zi. Echipa noastră este formată din aproximativ 30 de profesori și cadre nedidactice, adevărați profesioniști, mândrii că fac parte din echipa Happy Kids. Respectăm programa națională, dar aceasta a fost, pe parcurs, îmbunătățită cu o serie de programe interne inovatoare care au devenit parte integrală din viziunea și misiunea grădiniței noastre. În prezent, grădinița își desfășoară activitatea în două sedii specializate pe grupe distincte de vârstă, pe care vă invităm să le cunoașteți programând, oricând, o vizită.
Sediu Stirbei Voda

Pentru copii de 2-3 ani
Adaptarea copiilor de grupă baby, juniors și mică se realizează rapid în acest spațiu intim, care ne dă tuturor senzația de „acasă”. Mobilierul, jucăriile din sălile de grupă, dar și holurile și băile sunt special adaptate pentru copiii mici. Curtea cu gazon veșnic verde și copaci e locul de joacă mult iubit, indiferent de sezon și de vreme.
Personalul de pe acest sediu este specializat pe vârsta de 2-3 ani și oferă un sprijin real părinților privind nevoile și caracteristicile copiilor de această vârstă.
Programul educativ este special gândit pentru 2-3 ani, este imbunătățit continuu de peste 12 ani și include activități zilnice în limba engleză.
Principalele priorități sunt: adaptarea la mediul și programul grădiniței, dezvoltarea autonomiei individuale și a capacității de înțelegere și exprimare a limbajului.
Pentru copii de 3-6 ani
Săli de grupă largi de 40 – 60 metri pătrați, cu băi dedicate fiecărei săli, sală de sport… sunt doar câteva dintre aspectele care contribuie la confortul și starea de bine a copiilor între 3-6 ani.
Educatoarele grădiniței Happy Kids lucrează în echipă și sunt permanent sprijinite în demersul lor didactic și dezvoltarea profesională.
Principalele priorități educaționale pentru vârsta de 3-6 ani sunt: dezvoltarea gândirii logice și punerea bazelor scris-cititului, dezvoltarea autonomiei individuale și dezvoltarea competențelor de bază ale limbii engleze, formarea caracterului prin educație în spiritul valorilor.
În fiecare clasă găsim centrul tematic, zona verde cu plante și elemente din natură, centrul de bibliotecă cu cărți potrivite fiecărei vârste, centrul de relaxare, adică un spațiu intim și cald în care cei mici pot petrece timp atunci când emoțiile îi copleșesc.
Copiii de grupă mijlocie și mare merg săpătmânal la Centrul Outdoor și desfășoară activități educative în și cu natură.
Sediul Nicolae Epure
